Dictionar termeni

A

Adonizat

Un proces de vopsire in camp electro static folosit pentru a crește grosimea stratului de oxid natural de pe suprafața pieselor metalice.

Alama

Alama este un aliaj de cupru și zinc în diverse proporții, galben-auriu, maleabil, ductil, ușor de prelucrat, cu numeroase și variate întrebuințări în industrie.


Cu creșterea conținutului de zinc, culoarea sa se deschide și rezistența la coroziune scade. Există alamă galbenă care conține până la 80% cupru și alama rosie sau tombac, cu un conținut de cupru de peste 80%. Alamele care conțin mici cantități de nichel, mangan, fier, staniu, plumb, au proprietăți mecanice și rezistență la coroziune superioare alamelor obișnuite.

Alarma

Un dispozitiv care emite un sunet, repetat sau nu, la un timp prestabilit.

Analog

Afisaj traditional pentru ceas, cu indicatoare pentru ora, minute si/sau secunde.

Anse

Ansele sau urechiusele ceasului, cum mai sunt denumite popular, sunt prelungiri metalice ale carcasei care sunt folosite pentru a fixa cureaua sau brățara ceasului.


Aperture

Deschidere mica pe suprafata unui cadran sau prin hunter-ul ceasului prin care sunt indicate diferite functii/afisaje (data, ziua, luna sau moon phase).


 

Argint

Argintul este un element chimic, este un metal alb, strălucitor, și, după cum îi spune și numele, argintiu. În tăietură proaspătă, are o culoare ușor gălbuie. Face parte, împreună cu aurul, platina, paladiul, iridiul din categoria metalelor prețioase. Este moale, maleabil și ductil, fiind metalul cu cea mai mare conductibilitate electrică și termică.Primele mine de argint au aparut mai înainte de perioada 3000 î.Hr. Argintul a fost un metal cunoscut de toate civilizațiile antice, însă spre deosebire de aur, este foarte rar găsit în stare naturală, lucru care explica faptul că dacă ar fi mai abundent, tot nu ar putea fi folosit decât mai târziu. Cu toate acestea, când a apărut prima oară în Egipt, a fost mult mai valoros decât  aurul.

Argint rodiat

Argintul rodiat, sau argintul placat cu rhodium este adesea unul dintre cele mai apreciate materiale cand vorbim despre bijuterii.


Bijuteriile din argint rodiat sunt apreciate pentru calitatea superioara, stralucirea deosebita si rezistenta in timp. Toate aceste proprietati sunt accentuate de placajul cu rhodium, metal pretios care confera bijuteriilor aspectul de aur alb si o foarte buna rezistenta la socuri si zgarieturi. Argintul rodiat este argint Sterling 925 supus unui proces de placare cu rhodium, metal pretios din familia Platinei recunoscut ca fiind unul dintre cele mai rare metale de pe Pamant. Bijuteriile din argint rodiat sunt preferate celor din argint simplu pentru aspectul lor, motiv pentru care sunt adesea confundate cu bijuterii din aur alb.Un alt avantaj al rodiului este ca acesta este hipoalergenic, astfel incat puteti fi siguri ca degetele nu se vor colora in… verde. Multe persoane sunt alergice la aur pur sau argint. Acestia pot folosi bijuterii rodiate astfel incat acestea nu se dezvolta nici o alergie.

atm

Unitate de masura pentru presiune. Prescurtare de la "atmosfera". 1 ATM ~ 1 BAR.

Auto-Iluminare

Functia de iluminare a cadranului se declanseaza automat la miscarea mainii cu ceasul la o pozitie care este paralela cu pamantul si apoi inclinarea lui ferma spre dumneavoastra la mai mult de 40o de sol.

Automatic (mecanism)

Un ceas automatic este un ceas mecanic, prevazut cu regulator cu balansier al carui arc motor este tensionat de miscarile bratului si nu necesita intoarcere manuala zilnica. Mecanismul automatic elimină nevoia întoarcerii sporadice a ceasului, acumulând energia necesară din mişcările mâinii. Pentru a reusi aceasta incarcare automatica, ceasul contine un "rotor" in forma de semicerc. Miscarile normale ale bratului purtatorului provoaca miscarea rotorului in jurul axului sau, caruia i se ataseaza un mecanism ce transforma miscarea de translatie in miscare de rotatie care in cele din urma intoarce arcul motor.

Intors la maxim, timpul de functionare al unui automatic este intre 36 si 48 h. Frederic Piguet, manufactura elvetiana de renume care se specializeaza in mecanisme complicate a produs un mecanism automatic care poate inmagazina energie suficienta pentru 100h.

Ceasurile automatice sunt dependente de miscarea bratului pentru a functiona, necesitand insa si intoarcere manuala chiar daca acesta e purtat zilnic. Este recomandabil ca atunci cand lasati jos un ceas automatic, sa il intoarceti pentru ca acesta sa poata functiona la parametri mai mult timp. Daca ceasul nu e purtat zilnic atunci e de preferat sa fie intors cel putin de 2 ori pe saptamana pentru a mentine o functionare constanta, precum si pentru a mentine mecanismul in stare buna. Intoarcerea ceasului mecanic la acelasi moment din zi poate fi transformata intr-o rutina, fiind benefic pentru mecanism.

B

Baterie

Bateria este sursa de energie a ceasului. Este intalnita la ceasurile quartz, aceasta ii ofera energia necesara pentru a indica ora si pentru a opera diverse functii. Durata de viata a bateriei depinde de cat de des sunt folosite functiile ceasului si pe ce perioade de timp. De exemplu, utilizarea functiei cronograf va epuiza bateria mult mai repede decat daca ceasul pur si simplu afiseaza ora.

Baterie reincarcabila

Bateria reincarcabila sau acumulatorii, sunt un mod eficient de a face electricitatea portabilă. In plus, acumulatorii furnizează energie în scopul de a înlocui energia electrică furnizată de reteaua electrică.Unele ceasuri sunt echipate cu baterii reincarcabile - acumulatori, care pot fi reincarcate folosind ca sursa energia solara, termica, cinetica etc.

Baterie solara

Ceasurile care funționează cu baterie solară sunt foarte ecologice, deoarece folosesc energie regenerabilă și nu au în compoziție materiale toxice sau poluante. În ultimii ani tot mai mulți producători au lansat astfel de produse, printre cele mai renumite fiind Citizen Eco Drive sau Casio G-Shock.Astfel de ceasuri sunt dotate cu baterii ce folosesc tehnologii avansate pentru a transforma și stoca energia furnizată de lumina naturală capturată prin senzori situați pe suprafața carcasei. În acest mod bateria nu mai trebuie înlocuită atunci când se consumă, ca în cazul celor cu argint sau litiu.

Breitling

Carcasele Breitling sunt concepute pentru a însoți profesioniștii în misiunile lor extreme. Prin urmare, acestea trebuie să asigure o protecție maximă în caz de impact și fiecare detaliu al construcției lor a fost dezvoltat și testat pentru a rezista la utilizarea intensivă. Ele se disting, de asemenea, prin complexitatea lor tehnică, prin atracția estetică de ultimă generație și prin calitatea finisării lor.


Materialul Breitlight folosește un polimer usor de înaltă tehnologie încărcat cu fibre compozite pentru rezistență și rigiditate, este de peste trei ori mai ușor decât titanul și de aproape șase ori mai ușor decât oțelul.



Carcasele de Breitling sunt realizate printr-un proces de ștanțare care se execută la rece pentru oțel și aur și fierbinte pentru titan. Breitling utilizează numai metale de primă clasă, cum ar fi aliajul antimagnetic din oțel inoxidabil 316L sau titanul de gradul 2. Se acordă o atenție specială părților expuse cel mai mult influențelor externe, cum ar fi coroanele și împingătoarele. Rezistența la apă este garantată de sisteme foarte sofisticate.

Busola

Este o functie foarte utila in drumetii sau chiar in orase mari si necunoscute. Este prezenta la foarte putine ceasuri, obligatoriu digitale ; ni se afiseaza pe ecran, printr-o valoare intre 0o si 360o, unghiul dintre raza care trece prin "ora 12" si directia nordului geomagnetic. Precizia nu este chiar de nivelul instrumentelor stiintifice consacrate ; si ar putea fi influentata de diverse campuri magnetice parazite emise de : cabluri electrice aeriene, aparate electrice, ecranari ale structurii de fiera cladirilor.

C

Cadran

Fata a ceasului, din metal sau alt material, pe care se afla diferite marcaje ce indica orele, minutele si secundele. Cadranele variaza foarte mult ca forma, decoratiuni, material etc. Indicatiile sunt date de numerale, diviziuni sau simboluri de diferite tipuri.

Calendar

Ceasurile cu calendar afiseaza data fara a tine cont de variatiile de lungime ale lunilor. Din acest motiv, se impune corectarea manuala a datei de cinci ori pe an. Aditional datei, unele ceasuri cu calendar indica ziua saptamanii, luna, anul si, la unele modele, fazele Lunii. Indicatorii calendarului se afla printre cele mai utile functii ale ceasului, acestia aparand chiar inaintea minutarului. Avand la baza un sistem de roti diferential ce porneste cu rotita orarului, calendarul "simplu" nu tine cont de lunile cu mai putin de 31 de zile sau de anii bisecti. Prin urmare, purtatorul ceasului trebuie sa corecteze manual calendarul de cinci ori pe an: la sfarsitul lunilor Februarie, Aprilie, Iunie, Septembrie si Noiembrie, utilizand un buton sau remontorul.

Calendar perpetuu

Calendar perpetuu (Quantiema perpetuă). Mecanism complex de calendar care ţine seama, fără corecţie manuală, de diferitele lungimi ale lunilor, până în anul 2100. Pentru ceasurile de mână, quantiema perpetuă există din 1927 (Patek Philippe). Modelele cu armare manuală, produse în serie, există din anul 1941, cele cu întoarcere automată din 1962.

Calibru

In secolul al XVI-lea, denumirea de "calibru" era utilizata pentru a descrie forma si dimensiunile unor componente de mecanism de ceas: coloane, roti, bartilet, etc. Inca de atunci, calibrul a fost folosit pentru a indica forma mecanismului, a puntilor, originea ceasului, numele producatorului, s.a. Astazi, indica pur si simplu mecanismul in sine; este un cod format din litele si cifre, descris in ligne sau milimetri.

Carcasa

Dimensiuni Orientative
Sub 25 mm: Ceas de dimensiune foarte mica (model de dama)
25 - 30 mm: Ceas de dimensiune mica (model de dama, model barbatesc)
30 - 40 mm: Ceas de dimensiune medie (model de dama, model barbatesc)
40 - 43 mm: Ceas de dimensiune mare (model de dama, model barbatesc)
Peste 43 mm: Ceas de dimensiune foarte mare (model barbatesc)
Info: Dimensiunea carcasei este data excluzand coronita, distanta intre latura stanga si latura dreapta a carcasei plus distanta intre latura inferioara si superioara a carcasei pentru formele asimetrice.

Catarama standard

Catarama standard, catarama clasica sau buckle. Acest tip de incuietoare se gaseste la orice material non-metalic (piele, satin, textil, silicon, cauciuc, plastic).

Catarama tip bijuterie

Catarama tip bijuterie (Jewelry Clasp), este cea mai simpla dintre toate. Aceasta este formata dintr-un dispozitiv de blocare ce se fixeaza in jurul unui punct fix. Se deschide prin ridicarea usoara a clemei. Acest tip de catarama se regaseste in general la ceasurile de dama elegante.


Catarama tip fluture

Catarama tip fluture este cunoscuta ca si catarama invizibila, deoarece atunci cand este inchisa este aproape insesizabila, iar cand se deschide seamana cu un fluture. Acest tip de catarama este foarte comuna si preferata de majoritatea clientilor. Clema se deschide prin tragerea partilor unite ale bratarii. Catarama tip fluture poate fi regasita si la materialele non-metalice (piele, silicon, cauciuc, plastic).


 


 

Catarama tip fluture cu butoane laterale

Catarama tip fluture cu butoane laterale are la baza un mecanism de blocare, ce consta in eliberarea a doua butoane mici de pe ambele parti a bratarii.Acest tip de catarama este avantajoasa, deoarece reduce probabilitatea caderii ceasului de la mana. Catarama tip fluture cu butoane lateralese regaseste si la materialele non-metalice (piele, silicon, cauciuc, plastic).



Catarama tip fluture cu butoane laterale si siguranta

Catarama tip fluture cu butoane laterale si siguranta (Fold Over Clasp with Safety and Push Button or Double Locking Fold-Over Clasp) are la baza mecanismul cataramei tip fluture cu siguranta, la care au fost adaugate ca o imbunatatire, butoane laterale pentru o inchidere cat mai sigura.

Catarama tip fluture cu siguranta

Catarama tip fluture cu siguranta (Fold Over Clasp with Safety) vine ca o imbunatatire a cataramei tip fluture. Acest tip de incuietoare este prevazuta cu o clapa ce se pliaza si face dificila deschiderea in mod accidental.

Circumferinta

Măsurarea circumferinței încheieturii mâinii se va face cu ajutorul unui metru de croitorie, deasupra încheieturii, cu mâna relaxată, întinsă.



 


Alta metoda de aflare a circumferintei este masurarea incheieturii cu un snur sau o panglica. Infasoara snurul in jurul incheieturii lasand un mic spatiu 


intre acestea(cat sa nu fie foarte stransa). Marcheaza cu pixul punctul in care se suprapune snurul. Înlătura snurul de pe mana și întinde-l perfect pe linie, de la capăt până la punctul marcat cu pixul și noteaza măsura în milimetri sau centimetri (1 cm = 10 mm). Ajusteaza măsurătoarea la numere întregi, fără zecimale.    


 

Clinometru

Instrument pentru măsurarea unghiurilor verticale față de orizont și zenitale față de verticala locului sau care măsoară unghiul de înclinare a straturilor geologice. Piesă din compunerea unei busole geologice pentru determinarea înclinării straturilor (poate fi folosit de ex. pentru a masura înclinarea avionului sau a chilei unei nave).

Complicatie

Termen provenind din limba franceza (complication), care defineste un set de functii suplimentare ale unor ceasuri de mana mecanice, precum cronograf, alarma, sonerie si altele.

Coronita

Buton care permite intoarcerea unui ceas, reglarea aratatoarelor si/sau corectarea indicatiilor de data. In trecut, ea era folosita si pentru pornirea sau oprirea cronografelor.

COSC

Controle Officiel Suisse des Chronomètres (COSC) a fost fondata in anul 1973 si este o organizatie non-profit, avand ca scop masurarea preciziei mecanismelor. Institutul oficial elvetian pentru testarea cronometrica a luat nastere prin coroborarea a cinci standarde orologere (Berna, Geneva, Neuchatel, Solothurn si Vaud) alaturi de Federatia Orologera Elvetiana. COSC reuneste toate laboratoarele de testare a ceasurilor deschise in mod independent de la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Fiecare ceas, certificat “Official Swiss Chronometer”, este identificat prin numarul de serie gravat pe mecanism si prin certificatul “Official Swiss Chronometer” eliberat de COSC.

Pentru a emite un certificat de cronometrie, COSC testeaza fiecare mecanism timp de 15 zile in diferite conditii de temperatura. Doar mecanismele elvetiene care indeplinesc conditiile impuse de ISO 3159 pot primi certificatul de testare cronometrica COSC. Eroarea de masurare a unui ceas de mana depinde de pozitia în care se afla mecanismul si de aceea, testarile de acuratete presupun rotirea eboșei in cinci pozitii diferite pe parcursul a 15 zile. In fiecare zi, inclusiv sambata si duminica, mecanismele sunt armate automat si masurate. La fiecare 24 de ore, o camera foto surprinde miscarea secundarului în cateva poze succesive.
Doar 3 % din ceasurile Swiss Made primesc certificatul COSC. Pentru a primi certificat COSC “Official Swiss Chronometer”, mecanismele sunt confectionate din materiale de inalta calitate si sunt ansamblate doar de catre ceasornicari experimentati.
Site oficial http://www.cosc.ch/

Cristal mineral (geam)

Acest tip de geam se foloseste in mod normal la fabricarea ferestrelor, insa este utilizat frecvent si ca material pentru cadranele unor ceasuri. Este mai putin rezistent decat sticla din cristal safir, dar este si mult mai ieftin. Are cel mai bun raport calitate/ pret, de aceea este si cel mai des utilizat. Pentru a se citi usor ora ceasului, geamul din cristal mineral poate fi tratat cu un strat anti-reflex la unele modele de ceasuri atat pe interior cat si pe exterior. Deasemenea, rezistenta la socuri poate fi asigurata printr-o grosime sporita a geamului, dar si prin forma curbata (geamul curbat va costa mai mult). De obicei, geamul urmeaza forma carcasei ceasului, dar pentru design exista si exceptii.

Cronograf

Cronograful este un ceas capabil sa indice ora exacta si sa functioneze ca un cronometru simultan. Este un aparat automat de precizie, prevazut cu un mecanism de ceasornic, care inregistreaza inceputul si sfarsitul unei actiuni sau al unui fenomen în desfasurare prin apasarea unor butoane. Acesta este folosit in fizica, în aviatie, in sport.

Indicatia timpului nu este afectata de manipularea partii de cronograf. Asemenea cronografe permit masuri prin aditionare, adica masurarea timpului poate fi oprita şi ulterior continuata de la ultima oprire.

Cronometru

Cronometrul este un ceas special, care are functiuni specifice, de masurat cu mare exactitate doar intervale de timp. Precizia acestuia trebuie testata în cadrul unui control de 15 zile de catre un serviciu oficial de orologerie (de exemplu de catre COSC în Elvetia).

In cele cinci poziţii standard: coroana in stanga, coroana in sus, coroana în dreapta, cadran in sus si cadran in jos, abaterea de mers medie zilnica trebuie sa ramana intre -4 şi + 6 secunde. Toate ceasurile sunt testate la temperaturile de 4°, 20° şi 36°. Numai ceasurile care au trecut toate testele primesc un certificat si pot afisa pe cadran mentiunea "cronometru". Acest mecanism a devenit indispensabil in intrecerile sportive si in stabilirea recordurilor pe o durată fixa de timp.

D

Data

Numeral ordinal ce se refera la o zi a lunii (de ex.: 28 februarie). Ceas cu data: ceas ce indica data, luna si cateodata anul si fazele lunii. Cunoscut si sub denumirea de ceas-calendar sau calendar. Calendar perpetuu: ceas ce indica anii bisecti cat si data.

Digital (afisaj)

Afisaj electronic al ceasului, unde ora este indicata numeric, intocmai ca la un calculator.

Dual time

Functie care permite ceasului sa afiseze simultan ora in locatia curenta precum si ora intr-o alta zona de fus orar.

Durata de mers

Perioada care trece de la intoarcerea completa a unui ceas mecanic pana la oprirea completa a acestuia.

E

Eco-Drive

Eco Drive – este un mecanism realizat de Citizen, electro-mecanic care are la baza in loc de baterie un acumulator, acesta este incarcat printr-un mic panou solar montat pe cadranul ceasului. Panoul solar elimina limitarea de functionare pe timp de repaus atata timp cat exista lumina in jurul lui. Acumulatorul are o viata de functionare de aproximativ 15 ani.

Elastomer

Este un polimer sintetic cu proprietati plastice si elastice asemanatoare cu ale cauciucului. Mai exact, o masa plastica sintetica ce se comprima la actionarea unei forte asupra ei, iar apoi revine la loc. Aceste materiale sunt utilizate in numar mare in multe aplicatii industriale si casnice

EOL

Sistem care este prevazut cu un indicator de durata a vietii bateriei EOL (End of Life). Bateria trebuie sa fie inlocuita in termen de doua saptamani din momentul in care indicatorul secundar incepe sa sara la un interval de 4 secunde cu cate 4 unitati, aratand in continuare ora precisa.
Aceasta functie avertizeaza epuizarea rezervei de energie. Secundarul ceasului bate din 2 in 2 sau din 4 in 4 secunde. Dupa ce bateria este reincarcata sau inlocuita, secundarul isi va relua miscarea normala, la intervale de cate 1 secunda.

F

Flame-Fusion Cristal

Procesul Verneuil (asa-numita flacara fuziune) dateaza din anul 1902 si a fost dezvoltat de chimistul francez Auguste Verneuil. Principiul procesului implica topirea unei pulbere fine, folosind o flacara de oxihidrogen, avand ca rezultat cristalizarea picaturilor topite.
Flame-Fusion Cristal este un material de geam folosit de Invicta, fiind o combinatie de cristal mineral si safir cu o rezistenta mai mare la zgarieturi decat geamul din cristal mineral.

G

G-Shock

Carcasa, bratara, geamul si butoanele ceasului sunt proiectate pentru a rezista foarte bine la socuri si vibratii cauzate de loviri in sporturile extreme, mersul cu motocicleta sau contactul cu apa si noroiul.

Gagarin

“ Yuri Gagarin” Sturmanskie - este primul ceas din lume ajuns in spatiu la mana lui Yuri Gagarin in 1961

36 luni

Clientii pot beneficia de 3 ani garantie inregistrandu-se pe site-ul www.grovana.ch in sectiunea "NEWS" facand click pe" MY GROVANA", sau sub sectiunea WATCHES facand click pe " MY GROVANA"

Geam safir

Cunoscut si sub denumirea de safir sintetic, acesta este fabricat dintr-o combinatie de sticla cu safir. De exemplu, Seiko a dezvoltat un tip de cadran din sticla minerala, acoperit cu un strat de safir sintetic. Acest compus poarta denumirea de Sapphlex.

ghiosat

Ornament gravat, in linii intretaiate, drepte sau ondulate, in bijuterie. Desen complex din linii drepte, frante, spirale etc., care formeaza fondul unor hartii cu valoare nominala. (< fr. guillochis)

GMT

Greenwich-Mean-Time. Ora mondiala sau universală (UTC) la meridianul zero din Greenwich, Anglia. Ora medie Greenwich este luată ca referinţă în navigaţie şi în comunicaţiile internaţionale. Adăugat la numele de model al unui ceas, GMT arată că este vorba de un ceas care indică zone de timp (fuse orare) diferite.

Gorilla Glass

Gorilla Glass este un tip de sticlă călită specializat, dezvoltat și fabricat de Corning, acum deja la a 5-a generatie, proiectat pentru a fi subțire, ușor și rezistent la deteriorări.


Foaie de sticlă alcalină, aluminosilicat este utilizat în principal ca sticla de acoperire pentru dispozitive electronice portabile, inclusiv telefoane mobile, playere media portabile, monitoare de calculator portabile și unele dispozitive pentru activitati sportive precum ceasurile.


Geamul capata putere si resistenta prin scufundarea acestuia intr-o baie fierbinte cu ioni de sare de potasiu.

H

Hardlex

Hardlex este un tip de cristal mineral durificat patentat de Seiko, ajungand la 7 pe Scala lui Moh, cel mai utilizat sistem de masurare a duritatii unui mineral. Comparativ cu safirul, Hardlex-ul se zgarie mai usor si este mai flexibil, dar are o rezistenta mai mare la impact.

I

Indicator retrograd

(Afisare) retrograd. Afişarea retrogradă a minutelor este cuplată cu o oră săritoare. Un arătător de minute parcurge o scala în sens retrograd (sens invers de rotaţie în raport cu acele unui ceas obişnuit) şi când ajunge la zero, ora, afişată numeric într-o fereastră, avansează cu o unitate. Apoi indicatorul de minute sare înapoi la începutul scalei sale.

Indiglo

Indiglo este numele unei linii de ceasuri produse de Timex , care încorporează un ecran electroluminiscent pentru iluminarea cadranului. Brandul este detinut de catre Indiglo Corporation, parte integranta a Timex , iar numele provine de la cuvântul "indigo", ce carcterizeaza ceasurile ce emit o lumină verde-albastră.
Timex a introdus tehnologia Indiglo în 1992, fiind utilizata pentru prima data pentru seria Ironman, ulterior facilitatea extinzandu-se la peste 70 % din produsele lor. Dispozitivele Indiglo emit de obicei o culoare albastra sau alb distinct, deși unele pot emite culori diferite. Anumite modele Indiglo, de exemplu, Timex Datalink USB , folosesc o formă de tehnologie care lumineaza numai markerii ora, nu intregul cadran. Indiglo a fost folosit si pentru alte dispozitive, cum ar fi ceasuri cu radio, agende electronice sau lumini de veghe, precum și pentru markerii ora luminescenti in cazul ceasurilor analog.

Insertii luminescente

Proprietate a unei componente de ceas de a emite lumina. Cele mai intalnite piese acoperite cu substanta luminescenta sunt markerii ora si aratatoarele. Acest lucru se realizeaza pentru a permite citirea orei in intuneric sau conditii slabe de lumina.

Ionic

Placarea ionică este o modificare specială a procedeului general TE-PVD, în care o sursă de plasmă sau de ioni este folosită pentru ionizarea materialului care se depune, iar o polarizare negativă se aplică pe substrat pentru a facilita extragerea materialului care se depune din plasmă.

K

Kinetic

Face referire la linia Seiko de ceasuri Kinetice. Aceasta tehnologie inovatoare are un mecanism bazat pe quartz, care nu foloseste o baterie. Miscarea incheieturii incarca un acumulator care agreneaza mecanismul. Odata acumulatorul incarcat, modelele isi vor stoca energia necesara pentru 72 de zile, fara a fi purtate. Cele pentru doamne isi stocheaza energie pentru doar 3-7 zile. Desigur, daca ceasul este purtat zilnic, acumulatorul este incarcat in mod continuu. Ceasul alerteaza in momentul in care ramane fara energie, prin miscarea secundarului din doua in doua secunde.
Mecanismul Kinetic a aparut ca urmare a provocarii de a crea un ceas quartz care isi genereaza propria energie. Componentele de baza ale mecanismului, inovatii remarcabile de altfel, sunt urmatoarele: micro-generator de electricitate, amplificator de tensiune electrica, circuit integrat cu consum minim de energie si motor pas cu pas. Micro-generatorul de electricitate cuprinde rotorul, rotita de transmitere, micro-rotorul, bobina si bateria reincarcabila.
In cazul ceasurilor kinetice miscarea mainii este transformata in energie electrica care incarca acumulatorul ceasului.

L

LCD

Abreviere pentru "Liquid Cristal Display", indicator cu cristale lichide. Filmele cu cristale lichide sunt folosite în ceasurile cu cuarţ numerice, datorită capacităţii lor de a-şi schimba gradul de reflectivitate în funcţie de intensitatea câmpurilor de comandă externe.

LED

Light-Emitting Diode - dioda emitatoare de lumina. In industria ceasurilor, LED-urile sunt utilizate pentru iluminarea afisajului electronic, prin activare la apasarea unui buton.

M

Moon Phase

Moon Phase - Fazele lunii



Indicatorul arata fazele lunii exact cum se vede pe cer. O "fază lunară" este zona luminată a lunii care este vizibilă când se deplasează în jurul pământului. Mișcarea Pământului și poziția Lunii față de noi înseamnă că avem în mod constant o viziune diferită. În timp ce astronomii au mai multe nume pentru apariția lunii pe tot parcursul ciclului său, există într-adevăr doar patru faze pe care trebuie într-adevăr să le știți.


O "lună nouă" apare atunci când luna și soarele sunt în aliniere pe aceeași parte a Pământului și astfel nu există nici o lună vizibilă pentru noi. Pe măsură ce luna călătorește prin orbita lunară, mai mult din suprafața sa devine iluminată de soare - cunoscută poetic ca "ceară". A doua fază, cunoscută sub numele de "primul trimestru", este când partea dreaptă a lunii este în lumina soarelui. Apoi vine "luna plină" când toată suprafața este aprinsă. Apoi, se mută în "ultimul trimestru" când partea stângă este vizibilă - în scădere - până când se întoarce la o nouă lună.


Fazele Lunii sunt ilustrate pe un disc vizibil printr-o apertura din cadranul ceasului. La unele modele, situatii mai rar intalnite, functia este evidentiata de catre un indicator. In cazul unui ceas clasic cu fazele Lunii, acest disc pe care sunt prezente doua desene ale Lunii este animat de catre o rotita cu 59 de zimti. Un stift avanseaza rotita cu un zimt la fiecare 24 de ore. Intervalul afisat de catre un ceas obisnuit echipat cu aceasta complicatie este de 29.5 zile, pe cand in realitate Luna inconjoara Pamantul in 29 de zile, 12 ore, 44 de minute si 2.8 secunde (29,53 zile). Astfel, sistemul are o marja de eroare de o zi la fiecare 2 ani, 7 luni si aproximativ 20 de zile. Ceasurile superioare incorporeaza un sistem mai complex si mai precis, cunoscut sub denumirea de "fazele Lunii astronomice". Discul este animat de o rotita cu 135 de zimti, iar diferenta dintre afisajul ceasului si intervalul real al revolutiei Lunii este de o zi la fiecare 122 de ani.

MOP

MOP (Mother Of Pearl)-Culoare argintie, cu luciu ca de sidef, lucios si cu irizatii (coloratie similara a curcubeului, ansamblu de culori si de nuante variabile, aparuta in urma unui proces de interferenta a luminii albe prin straturi transparente subtiri)

Murano

Sticla de Murano este un produs renumit provenit din insula Murano. Localizata pe coasta Venetiei, Italia, Murano este un port comercial inca din secoloul al VII-lea. Procesul prin care se obtine sticla de Murano este unul destul de complex. Folosind nisip cuartos fin combinat cu diferite saruri aduse din cetatile feniciene Sidon (Liban), acesti mesteri au reusit sa obtina produse ce nu aveau rival in lume.
Sticla de Murano se facea dupa retete secrete, la care se adauga o maiestrie unica a prelucrarii sticlei obtinute si de aceea a devenit un secret foarte bine pazit. Meșterii sticlari din Murano erau considerați egalii celor mai nobile familii din Veneția.

N

Neo-display

Aratatoarele au insertii luminescente care oferă iluminare pe termen lung în întuneric, după numai o expunere de scurtă durată la lumină.

Neobrite

Invelisul luminos de pe aratatoare asigura o iluminare de lunga durata, dupa numai o scurta expunere la lumina.

O

Open Heart

Mica deschidere in cadranul ceasului ce permite vizualizarea unei parti din mecanism cum ar fi balancierul acestuia.



 

Otel inoxidabil

Aliaj de diferite metale: otel, nichel si crom, cu adaosuri de molibden sau de tungsten. El nu oxideaza, prezinta o mare rezistenta si este antimagnetic, este insa relativ dificil de prelucrat.

Otel inoxidabil 904L

Otelul inoxidabil este un material casant, ceea ce face prelucrarea sa extrem de complexa.Otelul 904L face parte din familia super aliajelor inoxidabile. Este utilizat in tehnologia de varf, industria aerospatiala, chimica si petrochimica precum si la instrumentele si implanturile chirurgicale. Proprietatile sale excelente de rezistenta la coroziune, comparabile cu cele ale metalelor pretioase, se datoreaza continutului sau bogat in crom (21%).

P

Pedometru

Pedometrul este un dispozitiv portabil si electronic care numara pasii facuti de o persoana, fiind util in jogging, trekking si calatorii.

Folosit initial in sport si de entuziastii activitatii fizice pedometrele devin acum populare ca dispozitive de masurare si motivare pentru exercitiul fizic. Pot fi purtate la curea zilnic si mentinute pe tot parcursul zilei ; acestea inregistreaza cati pasi s-au facut in ziua respectiva si deci mai departe cati kilometri (Distanta = numarul de pasi X lungimea medie a pasului).

Pedometrele ofera incurajare unei persoane sa fie in forma si sa slabeasca. Sunt recomandati 10.000 de pasi pe zi (8 km) ca standard pentru un stil de viata activ desi acest aspect este dezbatut intre experti. O persoana care face 10.000 de pasi pe zi, arde suplimentar intre 2000 si 3500 de calorii pe saptamana.

S-a aratat in studii clinice ca ajuta, prin motivare, la cresterea activitatii fizice si de asemenea la reducerea tensiunii si a indicelui masei corporale.

Perla

O perla este o bijuterie naturala creata de catre un organism viu. Atunci cand un obiect strain este introdus intr-o stridie sau o scoica, aceasta acopera materia iritanta cu o substanta numita sidef (nacre), de fapt  acelasi material din care este construita scoica in sine. In timp, straturi de sidef  se  adauga rand pe rand, pentru a forma o perla.  Cu cat mai mult timp obiectul iritant ramane in scoica, cu atat mai multe straturi de sidef se depun si (de obicei) cu atat mai frumoasa devine perla.
Perle sunt compuse din straturi concentrice de sidef, aragonit (carbonat de calciu) sub forma cristalina legate impreuna de catre conchiolin,o substanta organica proteica complexa secretata epiteliul exterior al molustei (mantaua).

Placat cu argint

Placarea cu argint este o procedura prin care bijuteriile fabricate dintr-un alt metal sunt acoperite cu un strat mai subtire de argint. Procesul de placare, care se practica in prezent, este defapt o electro-placare, care implica faptul ca obiectul (de obicei din cupru sau nichel) se scufunda intr-o baie de argint pur folosindu-se curentul electric. Cantitatea de argint care va fi alipita obiectului initial este direct proportionala cu intensitatea curentului aplicat cat si cu durata de  expunere. In general, obiectele obtinute prin electroplacare nu vor contine decat un strat subtire de argint pur. Un alt proces de placare este cunoscut sub denumirea englezeasca de Filling. Acest proces e diferit de cel descris mai sus, pentru ca se obinte prin incalzirea argintului si aplicarea lui pe un alt metal, rezultatul fiind insa unul mai bun, pentru ca va contine mai mult argint.

Placat cu aur

Placarea cu aur este o procedura prin care bijuteriile fabricate dintr-un alt metal sunt acoperite cu un strat mai subtire de aur. Procesul de placare, care se practica in prezent, este defapt o electro-placare, care implica faptul ca obiectul (de obicei din cupru sau nichel) se scufunda intr-o baie de aur pur folosindu-se curentul electric.Acest procedeu a prins popularitate in ultimele decade, astfel ca foarte multe din acesoriile de pe piata sunt doar partial din aur.

Poliuretan

Produs obtinut prin polimerizarea unor compusi chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice. Proprietatile lui le depasesc pe cele ale cauciucului si materialelor plastice, fiind mai elastic si mai rezistent.

PVD

Acesta este un invelis de finisare extrem de durabil, aplicat deasupra unui substrat de crom sau crom satin. Acronimul PVD se traduce prin Depunere Fizica de Vapori. Un material durabil precum zirconiul este vaporizat intr-o camera cu vacuum si incarcat electric pentru a fi atras pe suprafata unei componente. In timpul acestui proces, o combinatie de gaze este eliberata in camera, iar rezultatul este o colorare a noului strat exterior format.

Q

Quartz (mecanism)

Ceasurile cu mecanism quartz masoara timpul avand la baza un fenomen mecanic, si anume vibratia unui cristal de quartz, sistemul de functionare bazandu-se pe proprietatea piezoelectrica a cristalelor din acest mineral. Un ceas cu un astfel de mecanism are avantajul ca odata potrivit, ceasul are abateri extrem de mici (de ordinul zecimilor de secunda pe zi) si va confera o autonomie de functionare ridicata.

R

Radiocontrolled

Ceasuri quartz, sincronizate  automat cu emiţătorul de semnale orare DCF77 din Mainflingen, Germania, care la rândul lui este sincronizat cu un orologiu atomic.  Receptioneaza semnalul orar primit de la un emitator si apoi isi sincronizeaza ora cu semnalul receptionat. In functie de model, ceasul poate receptiona date despre ora, data, precum si setarea orei  de vara.

Rezistenta la apa (water resistant)

Rezistenta la apa este masurata in bari (unitate de presiune, 1 bar fiind echivalent cu 1 atmosfera) iar ceasurile sunt testate la aceste presiuni pentru o anumita perioada de timp. Presiunea foarte mare, precum cea intalnita in cazul scufundarilor, poate sa depaseasca aceste limite, asa ca daca sunteti un scafandru pasionat veti avea nevoie de un ceas care sa tolereze o astfel de presiune.

Producatorii masoara deseori aceasta rezistenta la apa la un numar de picioare (ft), metri (m) sau atmosfere (atm). Ceasurile marcate "water resistant", cu sau fara alte indicatii de presiune crescuta, trebuie sa fie conform standardului NIHS 92-10 (corespunzator standardului international ISO 2281). Astfel de ceasuri sunt proiectate pentru viata de zi cu zi si trebuie sa fie rezistente la apa in timpul exercitiilor fizice precum inotul de scurta durata.

Ceasurile pentru scufundari trebuie sa aiba o rezistenta la apa de minim 330 picioare - aprx. 100 metri (aceasta valoare minima fiind valabila pentru scufundarile neprofesionale). De asemenea, ele trebuie sa aiba un controlor de timp si sa se conformeze standardelor NIHS 92-11 (ISO 6425): luminozitate, rezistenta la socuri, anti-magnetism, soliditatea curelei.

Etanşeitatea ceasurilor respectă standardele DIN 8310 sau ISO 2281. Aceste standarde descriu diferitele categorii de rezistenţă la apa, precum şi metoda de testare utilizată pentru a determina etanşeitatea la apă. Fac excepţie modelele care nu au menţiunea "Water Resist" (rezistent la apă). Aceste ceasuri nu pot intra în contact cu apa sub nici o formă.

În realitate, rezistenţa la apă conform standardelor DIN 8310 şi ISO 2281, nu constituie o caracteristică permanentă, întrucât garniturile sunt supuse procesului de uzură naturală. Temperaturile extrem de ridicate sau de joase, solvenţii şi produsele cosmetice pot accelera acest proces, iar ca urmare garniturile devin fragile şi poroase astfel nemaiputând fi garantată etanşeitatea produsului. Ceasurile trebuie utilizate într-o gamă rezonabilă de temperaturi, între + 10°C şi + 50°C.

Utilizare:
Aceste norme sunt aplicabile tuturor ceasurilor de mână.

Ceasurile care au indicată o anumită rezistenţa la apă nu pot fi utilizate în mod direct la adâncimea respectivă, deoarece aceasta constituie doar presiunea la care a fost testat ceasul. Un ceas este rezistent la influenţa apei asupra sa la o presiune statică specificată (spre exemplu 10 Bar) şi la o imersiune teoretică în apă la adâncimea specificată.

Din cauza mişcărilor în apă, ca de exemplu înotul rapid sau impactul cu apa, presiunea dinamică poate depăşi cu mult presiunea statică specificată iar acest lucru poate afecta etanşeitatea ceasului la intrarea în apă.

Tineti cont ca valoarea in metri nu se refera la adancimea de scufundare ci la presiunea aerului utilizat in cursul testului de rezistenta la apa!!!

Categorii de etanşeitate (3 ATM (BAR) / 30 M*)
Ceasul a fost testat pentru rezistenţă la o presiune de 3 ATM (BAR) , echivalentul presiunii exercitate de o coloana de apă de 30 de metri cu secţiunea de 1 cm2. De aceea, trebuie evitat contactul cu apa, fiind rezistent doar la stropiri minore.

Categorii de etanşeitate (5 ATM (BAR) / 50 M*)
Ceasul a fost testat pentru rezistenţă la o presiune de 5 ATM , echivalentul presiunii exercitate de o coloana de apă de 50 de metri cu secţiunea de 1 cm2. De aceea, este potrivit numai pentru utilizare în activităţile de rutină ca de exemplu duş sau spălarea mâinilor.

Categorii de etanşeitate (10 ATM (BAR) / 100 M*)
Ceasul a fost testat pentru rezistenţă la o presiune de 10 ATM (BAR), echivalentul presiunii exercitate de o coloana de apă de 100 de metri cu secţiunea de 1 cm2. De aceea, este ideal pentru activităţi de înot frecvent sau de snorkeling.

Categorii de etanşeitate (20 ATM (BAR) / 200 M*)
Ceasul a fost testat pentru rezistenţă la o presiune de 20 ATM (BAR), echivalentul presiunii exercitate de o coloana de apă de 200 de metri cu secţiunea de 1 cm2. De aceea, este ideal pentru scufundarea fără echipament.



* Valorile indicatoarelor nu se referă la adâncimea de scufundare ci la presiunea exercitată în timpul testului de etanşeitate. (ISO 2281)

Rigla

Functia poate fi folosita pentru a face diverse calcule, ex. ruta de zbor, viteza sau consumul de combustibil. Este utilizata in special la ceasurile pentru aviatori.

Rosewood

Rosewood nu este un nume botanic, ci o denumire comercială obișnuită pentru lemnul de palisandru vopsit roșu.

Rubine

Rubine Jewels. Denumire internaţională pentru pietrele ce se găsesc integrate într-un mecanism. Au fost folosite pentru prima oară de orologerii britanici pentru a reduce frecarea axelor rotitoare în ceas şi a mări longevitatea acestora. Rubinele sintetice sunt folosite în mecanismele de ceas din anul 1902.

S

Safir

Safirul este un material foarte dur si cu un grad de transparenta ridicat, realizat din cristalizarea oxizilor de aluminiu la temperaturi extrem de ridicate. Chimic, safirul sintetic este identic safirului natural folosit in industria bijuteriilor, diferenta fiind facuta de agentii coloranti care dau pietrelor diferite nuante. Cand safirul sintetic este introdus la temperaturi inalte, formeaza mase rotunde care sunt taiate cu un ferastrau din diamant, apoi fiind supuse la diferite procese de transformare pentru a le aduce la forma dorita.

Fie el natural sau sintetic, safirul este unul dintre cele mai dure materiale, pe Scara lui Mohs, care indica duritatea mineralelor de la 1 la 10, unde 1 este cel mai putin dur iar 10 cel mai dur, safirul ocupa pozitia 9 (diamantul este pe pozitia 10).

Sandalwood

Lemn de santal nu este un nume botanic, ci o denumire comercială comună pentru lemnul Palisander roșu.

Sapphitek

Un geam rezistent la zgarieturi special creat de Swiss Legend.

Secundar

Indicator al afisajului analog de ceas care indica secundele.

Silicon

Compus macromolecular sintetic folosit in industria ceasurilor la producerea unor componente precum carcasa, butoanele, remontorul sau cureaua.

Skeleton

Termen folosit pentru a descrie un ceas automatic prin al carui geam se vede mecanismul ceasului.

Snooze

Alarma ceasului care poate fi programata sa sune din nou dupa un anumit interval de timp (de obicei 5 minute).

Stantata

Stanta = Unealtă folosită la imprimarea sub presiune a unui model pe suprafața unei piese.

Super AMOLED

AMOLED (active-matrix organic light-emitting diode). Este o tehnologie întâlnită pe multe smartphone-uri avansate. Aceasta nu are nevoie de lumină pentru a reda culorile şi de aceea are avantajul unui consum mai redus de energie. Sunt folosiţi polimeri organici, care generează singuri lumină atunci când primesc curent electric. Fiind o tehnologie mai simplă, care nu are nevoie de o sursă de lumină din spate, aceasta permite realizarea de ecrane subţiri, ducând astfel şi la o grosime mai mică a dispozitivelor pe care acestea sunt instalate. Aceste ecrane tind însă să suprasatureze culoarea verde. De asemenea, calitatea ecranelor AMOLED se degradează în timp, după mii de ore de funcţionare. Acest lucru se observă în special la culorile roşu şi albastru, care nu mai sunt afişate în nuanţe la fel de vii. Ecranele AMOLED au costuri mai ridicate de producţie.

Superluminova

Superluminova este numele unui brand sub care sunt adunate aluminatul de strontiu cu baza non-radioactiva si pigmenti fotoluminiscenti non-toxici sau fluorencenti aflati de pe indicatoarele unui ceas (secundar, minutar, orar, cifre, cadran). Aceasta tehnologie ofera o stralucire de pana la 10 ori mai buna decat materialele bazate pe sulfura de zinc.

Swarovski

Cristalele Swarovski nu sunt cristale naturale gasite in pesteri, acestea sunt pietre artificiale fabricate in Austria. La sfarsitul anilor 1800, Daniel Swarovski a descoperit o formula prin care a obtinut cristalul din sticla cu un continut de plumb de inalta calitate. De atunci, familia Swarovski continua tradtia de a produce cristale de inalta calitate,sediul principal fiind in localiatea Wattens, o comunitate de piata in Austria.Din anul 1965, compania furnizeaza pietre autentice, taiate cu precizie si pietre autentice din propria creatie pentru industria de bijuterii fine.
Elementele Swarovski pot fi caracterizate prin functionalitate , rafinament si frumusete, sunt alegerea perfecta a femeilor cotidiene,din intreaga lume.

T

Tahometru

Tahometrul este o functie oferita de unele ceasuri de mana cu cronograf si afisaj analog cu ajutorul careia se pot calcula viteze, lungimi si alte marimi. Aceasta functie se utilizeaza folosind marcajele desenate pe un disc asezat la marginea cadranului principal al ceasului si indicatorul secundar al cronografului. Formula prin care se calculeaza cifrele de pe scala tahimetrului este 3600:t, unde t este timpul masurat în secunde. Scala începe de obicei, în dreptul secundei 9 de pe cadranul principal, adica putin înainte de ora 2, cu cifra 400 (pentru ca 3600:9=400) si se termina la ora 12 cu cifra 60 (pentru ca 3600:60=60). Între aceste valori sunt scrise mai multe marcaje intermediare.
Folosirea tahometrului: Se porneste cronograful atunci cand se trece prin dreptul unei borne kilometrice si se opreste la urmatoarea borna.Cifra indicata pe scala tahimetrului in dreptul careia s-a oprit secundarul cronografului reprezinta viteza medie de deplasare. Daca în loc de borne kilometrice avem mile, atunci rezultatul citit va fi în mile/ora. Prin aceasta metoda se pot calcula viteze mai mari de 60 de kilometri sau mile/ora, pentru viteze mai mici se por alege unitati de masura mai mici (de exemplu metri in loc de kilometri), insa raportarea se va face mereu la ora, adica 3600 secunde.

Telescop

Mica tijă metalică fixată între ansele carcasei, de care se ataşează brăţara sau cureaua.


Termometru

Ceasul are inglobat in carcasa un senzor termic cu care poate citi temperatura mediului ambiant.

Pentru a avea o masurare corecta trebuie mai intai sa dati jos ceasul de la mana si sa asteptati circa 15 - 20 de minute pentru a-i da timp carcasei sa-si egalizeze temperatura cu cea a mediului din jur , ea fiind incalzita de contactul cu pielea mainii dvs.

Titan

Titanul este un element chimic cu simbolul Ti și numărul atomic 22.
Titanul este un metal foarte usor si extrem de dur. Este rezistent la variatii extreme de temperatura si este foarte cunoscut pentru proprietatile sale anti-alergice. Titanul este des folosit in industria aeriana si in chirurgie.
În starea sa pură, titaniul este la fel de dur ca unele tipuri de oțel, dar cu 45% mai ușor.
Proprietatea chimică a titanului cea mai notabilă este rezistența sa excelentă la coroziune (inclusiv față de apa de mare, apa regală și clor); este aproape la fel de rezistent ca platina, capabil de a se împotrivi atacurile cauzate de acizi sau clor dizolvat în apă, dar este solubil în acizi concentrați.
Are o densitate mică și este un metal de tranziție dur, lucios cu o culoare argintie.

Tough Solar

Mecanismul ceasului este alimentat de curentul electric produs de o celula fotoelectrica dispusa pe marginea geamului ceasului.

Curentul stocat in acumulator poate tine in functiune ceasul mai multe luni (circa 6 ... 23 de luni in functie de model) chiar daca e tinut la intuneric ! dar avand functia de conservare a energiei activata.

Tritium

Ceasurile sunt dotate cu sistem de iluminare pe baza de tritiu. Aceste mici tuburi sunt sigilate la presiuni mari, sunt rezistente la apa, ulei si la cele mai corozive materiale. Cu o cantitate minima de tritiu marcajele ceasurilor devin luminiscente continuu, timp de peste 20 de ani

Tritnite

Tritnite este un material luminescent biodegradabil folosit exclusiv de Invicta. Markeri luminescenti care necesita 4-5 ore de expunere la lumina pentru a straluci in intuneric.

Twin Sensor

Ceasul are inglobat in carcasa 2 senzori (dintre cei 3 descrisi mai jos) care furnizeaza masuratori despre :
- orientarea fata de punctele cardinale (busola)
- temperatura ambientala (termometru) ; functioneaza doar pt.intervalul : -10°...... 60°C
- presiunea aerului (barometru) cu ajutorul careia se calculeaza altitudinea. Masuratorile pot fi facute in intervalul de presiune : 260....1100 hPa, adica in intervalul de altitudine : -700...10.000 m

Twist (mecanism)

Ceasurile cu mecanism twist masoara timpul avand la baza un fenomen quartz si unul automatic: quartz - este folosit de indicatorul orar si minutar; automatic - este folosit doar de secundar (secundarul functioneaza in functie de miscarea continua a mainii).

U

UTC

Universal Time Coordinated reprezinta o combinatie intre timpul civil al meridianului 0 (timpul universal) si timpul fizic determinat cu mare precizie (timpul atomic international). UTC este baza pentru ora legala, astfel, fusurile orare sunt exprimate ca si diferente pozitive (+) sau negative (-) fata de UTC.

V

Valva de heliu

Este o supapa intalnita la carcasele ceasurilor cu etanseitate mare, fie ca este vorba de piese simple sau cronografe. Supapa in cauza ajuta la depresurizarea ceasului dupa ce acesta a fost folosit la scufundari de lunga durata. Aceasta supapa sau valva, are rolul de a elibera particulele de heliu acumulate in ceas pe timpul scufundarii. In acelasi timp, ea nu permite accesul apei, fiind vorba de un sistem unisens.
Supapa este vizibila pe exteriorul carcasei si poate avea forma unei coroane, push-buton sau poate fi incastrata, fiind in acest caz in acelasi plan cu exteriorul carcasei.

W

Walnut

Nucul este un termen colectiv comun determinat de aspectul și nu de un nume botanic. Aceasta este o simplificare comună, deoarece, din fericire, copacii sunt foarte diversi și denominația poate fi foarte confuză.

Waveceptor

Ceasuri pe baza de cuarţ, sincronizate automat cu emiţătorul de semnale orare DCF77 din Mainflingen, Germania, care la rândul lui este sincronizat cu un orologiu atomic. In SUA, astfel de ceasuri se sincronizeaza cu un ceas atomic aflat in Forth Collins, Colorado.

Receptionarea corecta a semnalului poate fi dificila sau chiar imposibila in urmatoarele conditii: In interiorul sau printre cladirile inalte, in interiorul unui vehicul, in apropierea electrocasnicelor sau telefoanelor mobile, in apropierea unui santier, aeroport sau alte surse de zgomot electric, in apropierea liniilor de inalta tensiune, in zonele montane.

Y

Yacht Timer

Ceasul ofera diverse tipuri de cronometrari care se folosesc la concursurile (regatte) dintre ambarcatiuni.
Sunt folosite durate de cronometrare specifice tipurilor de intreceri, sunt emise alarme de avertizare la anumite momente ale cursei.

Z

Zirconiu

Zirconiul este un mineral ce se poate cristaliza in sistem tetragonal, rezultand astfel cristalul de zirconiu, cel mai vechi cristal de pe Pamant. El a fost gasit in munţii din Australia, cu o vechime estimata la 4,4 miliarde de ani. Se foloseste ca inlocuitor pentru diamante, atat in industrie, cat si la bijuterii.