Watch Shop

Ceasurile pentru nevăzători

Există ceasuri pentru orice și oricine: ceasuri dedicate pasionaților de sport, ceasuri elegante, ceasuri din materiale deosebite (lemn, piatră etc.), ceasuri cu funcționalități high-tech ș.a.m.d. Nu e de mirare că, printre toate acestea, și-au făcut loc ceasurile pentru nevăzători.

Nevoia este evidentă și izbitoare, iar cunoștințele, performanțele și descoperirile tehnologice moderne reușesc să ducă acest tip de ceasuri la următorul nivel, în care să avem produse ușor de folosit, ce oferă acces la funcționalități complexe și sunt estetice în același timp.

Tipuri de ceasuri pentru nevăzători

În acest moment, există mai multe tipuri de ceasuri special concepute pentru nevăzători:

# ceasurile vorbitoare

O versiune foarte cunoscută a ceasurilor pentru nevăzători este cea a ceasurilor vorbitoare. Până acum, acestea erau disponibile în doar câteva limbi, însă recent au fost introduse la noi și ceasuri în limba română.

Un mic dezavantaj, însă: un astfel de ceas nu e practic în toate situațiile (dacă e gălăgie în jur, dacă te afli într-un loc unde nu poți face zgomot etc.).

# ceasuri pe sistem Braille

Pe de altă parte, există și ceasurile Braille, la care pur și simplu ridici geamul care acoperă cadranul și citești ceasul cu ajutorul indicatorilor specifici din dreptul fiecărei cifre.

Sursa: www.techinasia.com
Sursa: www.techinasia.com

O versiune modernă a acestor ceasuri este primul smartwatch pe sistem Braille, care se numește The Dot și care este inventat de coreeni. Dot este un ceas cu 30 de puncte mobile ce apar și dispar pentru a crea diversele simboluri din alfabetul Braille, are 42 mm diametru, e fabricat din aluminiu și are atât funcții normale de ceas (oră, alarmă, cronometru), cât și de ceas inteligent (bluetooth, accelerometru, senzor de atingere) ș.a. Încă nedisponibil în România, ceasul este estimat la 300 de euro.

Uneori, însă, nici aceste ceasuri nu sunt cele mai practice – studiile arată că sub 10% din populația nevăzătoare a globului cunoaște și stăpânește alfabetul Braille.

Pentru situațiile în care atât ceasurile vorbitoare, cât și cele care funcționează pe baza alfabetului Braille se dovedesc insuficient de practice, există ceasul Bradley Timepiece.

Sursă: www.ubergizmo.com
Sursă: www.ubergizmo.com

Ceasul Bradley: o inovație în lumea ceasurilor

Compania care a inventat acest ceas, Eone, a pornit de la o campanie de finanțare pe Kickstarter în 2013. Între timp, a lansat unul dintre cele mai lăudate produse – atât pentru funcționalitate, cât și pentru design.

Ceasul Bradley poartă numele unui dublu campion la Jocurile Paralimpice, Bradley Snyder, și funcționează în felul următor: îți indică ora cu ajutorul a două bile – una poziționată în partea din față a ceasului, iar cealaltă aflată în șanțul lateral dintre cadran și partea din spate a ceasului. Mai mult decât atât, bilele sunt de fapt susținute printr-un magnet, așa că poți să te joci cu ele și să le muți în ce direcție vrei, iar ele revin la poziția orei indicate.

Un astfel de ceas ajunge la 200–300 de dolari și a ajuns să fie atât de plăcut, încât în acest moment este purtat la scară largă; pentru cei care vor să-și verifice discret ceasul în întâlnirile de business, la interviuri sau pe întuneric, dar vor să aibă parte și de un ceas cu un design deosebit în același timp, Bradley e o alegere cu totul specială.

Vouă cum vi se pare ceasul Bradley? V-ați dori să îl avem în portofoliul nostru? Spuneți-ne în comentarii.

2 thoughts on “Ceasurile pentru nevăzători

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *